Tematica celor 250 de scrisori trimise de N. Steinhardt lui Virgil Ierunca in perioada 1967–1983 si adunate in acest volum este cat se poate de diversa. Steinhardt ii vorbeste prietenului sau de la Paris despre viata culturala bucuresteana – publicatii, expozitii, concerte, conferinte; comenteaza carti, inclusiv cartile proprii, aparute sau in curs de redactare, si comenteaza emisiunile Europei Libere; trimite corecturi pentru textul Jurnalului fericirii in varianta de care urma sa se ocupe Virgil Ierunca; povesteste despre prietenii sai, dintre care multi ii fusesera tovarasi de detentie.
Dar aceasta extraordinara diversitate este stransa laolalta de o viziune unificatoare asupra lumii. Aceasta viziune nu vine dintr-o idee, ci din uimirea unui om care constata ca totul – fiecare gest, lucru si intamplare – se poate deschide catre un sens, daca e asezat in lumina credintei. Totul poate fi inteles asa: un film de Antonioni, o carte, o boala, o intalnire. A crede in Dumnezeu nu inseamna a fi convins ca lumea are un autor, ci ca viata fiecaruia dintre noi sta sub un dialog cu o instanta asezata la alt nivel decat noi. Semnele acestui dialog se afla in tine, chiar daca tu nu le vezi. Cu totii suntem locuiti de Dumnezeu: „Dumnezeu in care spui ca nu crezi crede El in tine.“ Credinta e acest simplu pas catre intalnirea cu Dumnezeul care crede in tine.