Salinger şi fata cu părul roşcat
„O proză magnetică, lucidă și irezistibilă, în care o teză de doctorat prinde treptat conturul unui roman interior, iar Salinger e doar...
Also Available in:
- Amazon
- Audible
- Barnes & Noble
- AbeBooks
- Kobo
More Details
„O proză magnetică, lucidă și irezistibilă, în care o teză de doctorat prinde treptat conturul unui roman interior, iar Salinger e doar pretextul ideal pentru a vorbi despre singurătate, fascinație și nevoia profundă de a fi ascultat. La seminarul condus de un doctorand rezervat și ironic, prelegerile devin oglinzi, iar comentariile studenților – confesiuni. În Salinger și fata cu părul roșcat, Andrei Mocuța reușește rara performanță de a transforma Sala 420, cu aerul ei prăfos și fluorescența blândă, într-un spațiu viu, tensionat, adesea tandru, unde vocea profesorului oscilează între erudiție și vulnerabilitate. Înconjurat de intervenții lirice, observații excentrice și tăceri cu subtext, el își poartă atenția cu discreție, în timp ce literatura deschide punți între generații, între singurătăți, dar mai ales între cuvinte și trăiri. Iar fata cu părul roșcat și gesturi eterice răspândește un mister blând, cât să te țină captiv până la ultima pagină și să-ți lase pe chip un surâs melancolic, mult timp după ce ai închis cartea.” Monica Tonea
„Salinger și fata cu părul roșcat e un roman scris în urma experienței (parțial reale, parțial fictive) din timpul școlii doctorale, când – pe măsură ce îmi redactam teza salingeriană - țineam și un curs despre celebrul scriitor american unui grup de studenți neofiți. Romanul încearcă să redea atmosfera cursului săptămânal, cu dezbaterile și schimbul de idei dintre profesorul doctorand și studenți, să acapareze curioșii în acest joc și - cel mai important - să-l facă pe Salinger cunoscut publicului român, prin detalii mai puțin știute. Povestea nu se limitează la sala de curs, ea depășește granițele academice (de fapt, e un roman fals academic) și introduce în scenă, treptat, o seamă de personaje-surpriză, ale căror destine se intersectează în mod bizar și subtil cu opera lui Salinger.” Andrei Mocuța
- Format:Paperback
- Pages:288 pages
- Publication:2025
- Publisher:POLIROM
- Edition:1st edition
- Language:rum
- ISBN10:6303442374
- ISBN13:9786303442372
- kindle Asin:B0FSJPHFXQ








