Două lumi se conțin una pe alta în acest roman, ca în experimentele grafice ale lui Escher. Prima este lumea voluntarului care, întorcîndu-se cu armata română din Cehoslovacia în 1945, se îndrăgostește de Mnușka, pe care o caută mulți ani mai tîrziu. A doua este lumea lui Lucas, copil, apoi adolescent, care imaginează un paradis artificial de o nesfirșită naivitate. Acest tărîm construit, Portasar, e întemeiat pe stabile armonii baroce, asupra cărora planează amenințări dodecafonice. De-a lungul acestei cărți surprinzătoare, războiul, boala și povestea de dragoste își păstrează, chiar și în ocaziile cînd sînt parodiate, o dureroasă monumentalitate.

„Portasar este aici și acolo, este locul în care ia naștere o posibilitate, o ordalie, un vis, o dorință, o plecare, altceva. În jur totul este și va fi mereu nesemnificativ, real și atît, cît timp există cea mai mică șansă să ajungi în Portasar. Romanul lui Cătălin Pavel deschide către acest port enigmatic al unei sensibilități fabulatorii, al unei interiorități inefabile: Portasar.“ (Angelo Mitchievici)