Prin Moira, mythos, drama Mihai Gramatopol dă una dintre puţinele analize româneşti originale asupra tragediei antice, în orice caz cea mai complexă (alături de cercetările lui Aram Frenkian, D. M. Pippidi şi Liviu Rusu). Primul unghi de investigaţie este cel al funcţiei tragediei. Concluziile acestei etape dau studiului şi o importantă conotaţie extraliterară: „Naţiunile cele mai sus situate pe scara civilizaţiei spirituale sunt acelea pentru care teatrul se numără printre instituţiile inalterabile ale statului”. Dintr-o atare perspectivă, supratema cărţii este modelul cultural al statului Atenian în secolul al V-lea î.Hr. şi capacitatea tragediei de a reprezenta civilizaţia elină în datele ei spirituale.
Orizontul filosofic al tragediei este definit în problematica destinului. Bazându-se pe o capacitate de sinteză remarcabilă, autorul distinge între concretizările particulare ale destinului îmbrăcând forma de daimon după înţelesul maximei lui Heraclit, éthos, antrópou daimon (caracterul este destinul omului) şi accepţiile sale generale, definite negativ: destinul nu implică şi fatalitatea, el nu este obsesiv, pentru că altminteri ar distruge tragicul; dimpotrivă, el lasă loc liber desfăşurării acestuia.