Continuare a romanului Aleea Zorilor, Și fericirea era obligatorie navighează, în stilul unic al lui Andrei Crăciun, pe marea memoriei. În carte îi întîlnim pe soții Ceaușescu, într‑un moment jenant în caleașca Reginei Angliei, cu consecințe neprevăzute, sînt prezenți întunecații ani ’80, apar și securiștii și primii îmbogățiți ai tranziției, dar și alte personaje fabuloase, de la un nuvelist olandez homosexual la un țigan înțelept și orb care are puterea să vadă viitorul, pînă la o tînără dintr‑o familie de mafioți din sudul Italiei. Povestitorul este un ziarist care colindă tot pămîntul, în căutarea adevărului din spatele unei vechi balade maghiare ce avea forța să‑i aducă pe oameni în pragul suicidului. Călătorul cu pantofi verzi care povestește umblă prin porturi și bordeluri și caută neîncetat subiecte de reportaj pe la marginile lumii, chinuit totodată de o îngrozitoare melancolie după paradisul pierdut de pe Aleea Zorilor, strada copilăriei. Și fericirea era obligatorie este, așadar, o carte despre copilărie, communism și postcomunism, ziare și inimi zdrobite, dragoste și moarte.