„1934, an de vârf pentru «tânăra generaţie» a anilor '30: Eliade publica India, Lumina ce se stinge şi Întoarcerea din rai, Cioran – Pe culmile disperării, Noica – Mathesis sau bucuriile simple, Eugen lonescu Nu ş.a.m.d. Cum să eviţi scandalul? Şi cum să-ţi reprimi impulsul de a parodia literatura noului val eseistic, mai ales când eşti, precum N. Steinhardt, o natură ludic-insurgentă, deloc dispusă la concesii!

La 22 de ani, N. Steinhardt era foarte departe de viitorul monah de la Rohia al anilor '80. Sub pseudonimul Antisthius, extras din Caracterele lui La Bruyere, Steinhardt şarjează sarcastic scrisul congenerilor într-o construcţie feerică, sclipitor exerciţiu «à la manière de...». Sunt prinşi în insectar nu doar «trairiştii», ci şi populismul demagogic al stângii comunizante de la Cuvântul liber, nu doar americanismul lui Petru Comarnescu, dar şi literatura lui Panait Istrati şi P. Bellu, precum şi avangardismul, antologia tinerilor poeţi alcatuită de Zaharia Stancu etc.

Paradoxal, unora tocmai pastişă acidă, caricaturizarea le consacra valoarea. Pe alţii îi desfiinţează. Pe scurt, aceste «exerciţii de negaţie» prind bine şi azi, chiar dacă râsul a devenit surâs amar, iar tânărul Steinhardt avea să ajungă mare admirator al lui Noica şi Eliade...“

Dan C. Mihailescu