Bacovia cel adevărat e în poemele în care spiritul ”decadent” al simboliştilor francezi e absorbit de atmosfera apăsătoare şi sumbră a tristelor locuri unde nu s-a întâmplat nimic. El e întâiul mare poet al ”deznădejdii provinciale”, fără el n-ar fi de înţeles o întreagă literatură de după primul război. Bacovia reprezintă punctul cel mai înalt al simbolismului românesc, situându-se totodată, prin valoare, mai presus de simbolism şi de orice curent literar, în universalitate. Influenţa lui asupra poeziei secolului XX rămâne o pagină nescrisă a istoriei noastre literare. Ea e extraordinară, dar implică un paradox: poetul cu cel mai adânc ecou asupra poeziei române moderne este, izolat în strania lui frumuseţe, inimitabil.